Personalitatea reprezintă un ansamblu unitar, integral și dinamic de însușiri, procese și structuri psihofiziologice și psihosociale, care diferențiază modul de conduită al unui om în raport cu alții, asigurându-i o adaptare originală la mediu, strâns legată de o activitate conștientă, creativă, eficientă și responsabilă.
Activitatea umană, activitatea profesională, în genere, constituie modalitatea de manifestare a întregii vieți psihice. Ea reprezintă modul de existența și realizare a funcțiilor psihice. Într-un sens larg, activitatea psihică desemnează relația sau raportul dintre persoana umană și mediu, relația în care prima realizează un consum energetic existențial cu finalitate adaptativă.
S.L. Rubinstein considera că activitatea este o interacțiune a subiectului cu lumea, interacțiune în care se constituie atitudini. La rândul său, A.N. Leontiev considera că activitatea psihică este un proces de relaționare a omului cu lumea, ce corespunde unor trebuințe specifice ale acestuia. P.P. Neveanu afirma că activitatea psihică constă în totalitatea manifestărilor de conduită exterioare și mentale care duc la rezultate adaptative.
Activitatea psihică este produsă, determinată, de acțiunea mediului asupra persoanei, dar se răsfrânge asupra mediului, producând modificări ale dimensiunilor acestuia și, în final, ale condițiilor de existență. Activitatea psihică este cadrul de formare și de existență a tuturor componentelor psihice. Ea are ca dimensiuni forţa, energia, mobilitatea, profunzimea, complexitatea, ireversibilitatea, ierarhizarea, continuitatea, emergența, direcția şi stilul. Forța și energia se exprimă pe diferite planuri – pe planul muncii, al relațiilor de muncă, al disecării realității, al evenimentelor și inter-relațiilor dintre ele sau al trăirilor și reacțiilor imediate, mai mult sau mai puțin complexe. Ireversibilitatea se datorează irepetabilității totale a situațiilor și a scenariilor de viață.
Prin munca omul își dezvolta aptitudinile, își îmbogățește cunoștințele, își diversifică relațiile sociale, își potentează stima de sine ,se simte util, valoros, contribuie la bunăstarea lui și a familiei. Deținând un loc de muncă, persoana se implica active în asigurarea nevoilor materiale ale ei și familiei și de asemenea are posibilitatea să-și satisfacă și nevoile de natura spirituală.
Respectarea unui program, asumarea unor responsabilității, integrarea într-un grup socio -profesional, implicarea în luarea unor decizii la locul de muncă contribuie la dezvoltarea personalității persoanei și satisfacerea trebuințelor acesteia cu efecte pozitive asupra stilului de viață. Munca reprezintă o activitate conștientă a omului îndreptată spre un anumit scop: producerea de bunuri materiale si spirituale necesare satisfacerii nevoilor sale. Munca este o condiție esențială a vieții. Prin munca omul își satisface nu numai nevoile sale economice (hrana, îmbrăcămintea, locuință etc.), ci și pe cele fizice (necesitatea mișcării, a mobilizării aparatului locomotor etc) sau psihice (satisfacerea nevoilor emoționale). Prin munca omul își formează personalitatea, se angajează în realitatea socială și intră în relații cu alte persoane. Este incontestabil ca munca, prin caracterul, intensitatea și durata ei, exercită o influență apreciabilă asupra sănătății fiecărui om. Pentru ca această influență să fie pozitivă, este necesar ca munca să se desfășoare în anumite condiții, dintre care cele mai importante ar fi următoarele:
– să fie bine dozată în raport cu capacitatea și priceperea fiecăruia
– să se desfășoare în condiții favorabile de igienă, de ambianță fizică și psihică
– să alterneze în mod sistematic cu destinderea, cu recrearea și cu odihna
– să aducă satisfacții materiale și sufletești.
Munca dă posibilitate omului, nu numai să-și câștige încrederea în viață, ci să-și creeze un stil de viață optimist, sănătos, care se răsfrânge pozitiv asupra propriei sale vieți, ca și a celor din familie.. Munca face ca viața noastră să fie mai organizată, să fim disciplinați, ordonați, punctuali. Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere și de pregătire a omului, conform principiului “omul potrivit la locul potrivit”. Respectarea acestui principiu duce nu numai la rezultate mai bune, la creșterea eficienței muncii, dar o face pe aceasta mai ușoară, mai agreabilă și, în consecință, mai prielnică sănătății. Munca are un rol stimulativ chiar și pentru bolnavi și pensionari, găsirea unei îndeletniciri ușoare și plăcute fiind un mijloc de stimulare și destindere.
Munca nu este o plăcere (așa cum se mai spune de către unii), ci o necesitate socială și biologică. Sigur, ideal ar fi, să fie făcută cu plăcere, dar acest lucru și-l pot permite numai acei oameni pentru care munca este un hobby și nu un mijloc de obținere a celor necesare traiului. Munca poate fi făcută însă cu dragoste, interes și profesionalism, atunci când îți aduce satisfacții materiale și sufletești. Rezultatele muncii depind foarte mult de atitudinea pe care omul o are față de muncă, de interesul pe care-l depune în desfășurarea activității sale.
Satisfacția în muncă depinde și de continuitatea activității. Trecerea unui salariat din într-un alt loc de muncă, sau primirea unei noi lucrări înainte de a fi dus la bun sfârșit sarcina pe care a avut-o este supărătoare, fiindcă sarcina veche persistă multă vreme în mintea lui, mai ales daca ea a presupus un efort intelectual important și o mare atenție. Oamenii cu dragoste de muncă sunt activi și în timpul lor liber, pe când cei lipsiți de interes în muncă își-folosesc cu multă greutate în mod rațional timpul liber.
Omul care nu are nici o atracție pentru munca pe care o prestează este permanent chinuit de o stare de indispoziție, încearcă un sentiment de presiune, este adeseori incapabil să-și organizeze timpul liber pentru destindere. Lipsa de interes față de munca o face pe aceasta grea, dacă nu imposibil de suportat. Oamenii care profesează o meserie în care hotărăsc ei singuri ce au de făcut, își păstrează mai mult vigoarea și sănătatea. Acești oameni sunt făuritorii propriei lor vieți. Fac ce vor în meseria lor, există un mare grad de libertate și nu se simt oprimați. În schimb, oamenii care fac meserii în care alții dictează, îmbătrânesc mai repede.
Munca intelectuală reprezintă de asemenea un mare ajutor pentru menținerea sănătății și prelungirea vieții. Creierul care muncește îmbătrânește mai încet și cât mai târziu posibil. Deținerea unui loc de muncă reprezintă pentru fiecare dintre noi un scop determinant cu influențe pozitive asupra dezvoltării tuturor structurilor de personalitate cât și a personalității în integralitatea ei.